Buna ziua tuturor! 🙂
Se apropie sfarsitul de saptamana, e cald si frumos afara… iata ce va propun pentru un pranz in aer liber. Frigarui de pui un pic altfel decat pana acum. Iata reteta
Ingrediente :
– 400 gr piept de pui dezosat
Marinata pentru pui :
– 2 catei de usturoi zdrobiti fin
– 1 lingura sos e soia
– 1 lingura zahar ( optional)
– 1 lingura miere
– 1 lingura amidon
Pentru sos :
– ½ lingurita pudra 4 condimente ( 4 spices sau 5 spices, gasiti in comert)
– 3 arpagicuri
– 1 catel de usturoi zdrobit
– 1 lingurita rasa coriandru
– 1 lingura ghimbir ras sau 1 lingurita pudra
– 2 linguri ulei
Experimentati cantitatile de condimente pana obtineti un sos pe gustul vostru!
Alte « arome » :
– zeama a 2 lime
– 1 lingura sos soya
– sare dupa gust
– 1 lingura zahar brun
– 2 linguri unt de arahide
– 125 ml apa
– 2 linguri lapte ( de cocos ar fi mai aromat)
Cum procedati ;
1. Taiati puiul in cuburi de 2,5 cm.
2. Amestecati ingredientele pentru marinata, adaugati puiul si amestecati ca sa se acopera bine. Puneti in frigider pana a doua zi.
3. Infigeti bucatile de pui pe frigarui si frigeti -le pe carbune sau pe plita pana carnea este gata.
Pentru sos :
1. Incingeti uleiul si caliti condimentele pentru sos, amestecand mereu pana se ridica uleiul la suprafata.
2. Adaugati « aromele », apa si fierbeti la foc mic pana se ingroasa sosul putin.
3. Adaugati laptele si mai fierbeti 5 minute.
Frigaruile se servesc cel mai adesea cu sos de arahide si legume fierte, crocante.Voi publica maine reteta sosului facut in casa.
Este gata. Sa aveti pofta buna.Cu tot dragul, babi 🙂
Lasă un răspuns